Fostul șef al Oficiului președintelui Ucrainei, Andrii Yermak, arestat preventiv: cauțiune de 140 milioane grivne în dosar de spălare de bani

14/05/2026 -10:46
Imagine
Sursa foto: 24.kg

Înalta Curte Anticorupție a Ucrainei a dispus arestarea preventivă pentru două luni a fostului șef al Oficiului președintelui Ucrainei, Andrii Yermak, într-un dosar ce vizează presupusa spălare de bani prin construcția unor locuințe de lux în apropierea Kievului. Instanța a stabilit și o cauțiune de 140 de milioane de grivne (aprox. 3,2 milioane de dolari), relatează BBC.

Dacă va fi achitată cauțiunea, Yermak va trebui să nu părăsească Kievul, să predea pașapoartele pentru călătorii externe și să evite contactul cu mai multe persoane vizate în același dosar, inclusiv omul de afaceri Timur Mindici și fostul vicepremier Oleksii Cernișov. În fața instanței, Yermak a declarat că nu dispune de suma stabilită: „Nu am asemenea bani”, menționând că în declarația sa de avere figurează un Mercedes (2019) și un apartament cu trei camere în centrul Kievului, dar a adăugat că speră să fie ajutat de „prieteni și cunoscuți”.

Procurorii solicitaseră inițial arestarea cu posibilitatea eliberării pe o cauțiune de 180 de milioane de grivne, în timp ce apărarea a cerut o sumă mai mică, invocând caracterul disproporționat al cuantumului. Avocatul Igor Fomin a ironizat solicitarea acuzării, afirmând că ar fi nevoie de „un jeep plin cu bani” pentru o asemenea cauțiune și punând sub semnul întrebării argumentul privind „stilul de viață” al lui Yermak, citat de Suspilne.

Pe 11 mai, instituțiile anticorupție din Ucraina au anunțat că Yermak este suspectat de legalizarea unor bunuri obținute pe cale infracțională. Potrivit NABU și Procuraturii Anticorupție Specializate, acesta, împreună cu un grup de oameni de afaceri și politicieni, ar fi participat la o schemă de spălare a circa 460 de milioane de grivne (aprox. 10,5 milioane de dolari) prin construirea a patru reședințe într-un complex de tip cottage numit „Dinastia”, iar Yermak ar fi urmat să devină proprietarul uneia dintre ele.

Fostul oficial respinge acuzațiile și a declarat pentru publicația ucraineană „Levyi Bereh” că dosarul ar fi rezultatul „presiunii publice asupra organelor de drept”. Apărarea poate contesta decizia în termen de cinci zile. Andrii Yermak a fost demis din funcția de șef al Oficiului președintelui printr-un decret semnat de Volodimir Zelenski la 28 noiembrie 2025.