Președintele Franței, Emmanuel Macron, a reiterat sprijinul Europei pentru independența și suveranitatea Republicii Moldova, în ajunul celui de-al 8-lea Summit al Comunității Politice Europene (CPE), desfășurat la Erevan, Armenia, transmite MOLDPRES. În declarațiile făcute presei la sosirea la eveniment, liderul francez a subliniat că reuniunea va include discuții dedicate susținerii Ucrainei, dar și consolidării independenței Armeniei și Republicii Moldova.
„Vom avea, de asemenea, ocazia să organizăm reuniuni, în special pentru susținerea independenței și suveranității Armeniei și a Republicii Moldova. Aceasta este, de asemenea, o Europă care își construiește propria securitate și apărare”, a declarat Emmanuel Macron, citat de Armenpress.
În același context, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că parcursul de integrare europeană reprezintă cel mai important proiect pentru țara sa. Totodată, Maia Sandu va co-prezida, alături de Emmanuel Macron, o sesiune dedicată rezilienței democratice în fața amenințărilor hibride, una dintre temele centrale ale agendei europene în actualul context de securitate.
Summitul reunește lideri din aproape 50 de țări, inclusiv șefi de stat și de guvern, precum și conducători ai organizațiilor internaționale, care au început să sosească luni dimineață la Complexul Sportiv și de Concerte „Karen Demirchyan” din Erevan. Evenimentul este coprezidat de prim-ministrul Armeniei, Nikol Pashinyan, și de președintele Consiliului European, António Costa.
Printre participanți se numără și prim-ministrul Canadei, Mark Carney, a cărui prezență marchează pentru prima dată participarea unei țări non-europene la acest format. Summitul CPE este o platformă de dialog politic și cooperare regională, iar pentru Republica Moldova reprezintă o oportunitate de a-și consolida sprijinul internațional în contextul provocărilor de securitate și al parcursului european.