Dumitru Vartic, fost vicepreședinte al raionului Hîncești și ex-membru PAS, a fost pus oficial sub acuzare în dosarul privind moartea soției sale, Ludmila Vartic.
Potrivit Procuraturii Generale, la data de 22 mai 2026, procurorul de caz din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău, Oficiul Râșcani, i-a înaintat lui Vartic două capete de acuzare:
- violență în familie soldată cu tentativă de sinucidere, pentru fapte presupus comise în noiembrie 2025, când victima ar fi încercat să-și pună capăt zilelor în urma actelor de violență;
- violență în familie soldată cu sinuciderea victimei, în legătură cu decesul produs la 3 martie 2026.
Conform anchetatorilor, Dumitru Vartic este acuzat de acțiuni și inacțiuni intenționate asupra unui membru de familie, inclusiv prin intermediul tehnologiilor informaționale și al comunicațiilor electronice. Procurorii susțin că acestea s-ar fi manifestat prin izolare, intimidare, control asupra victimei și interzicerea utilizării bunurilor și resurselor comune.
Anchetatorii consideră că aceste acțiuni ar fi contribuit atât la tentativa de sinucidere din noiembrie 2025, cât și la sinuciderea femeii din martie 2026.
În privința învinuitului a fost aplicată măsura preventivă de obligare de a nu părăsi țara, fiind instituit și consemn la frontieră.
Procuratura precizează că urmărirea penală este în desfășurare. Autoritățile așteaptă rezultatele unei expertize medico-legale suplimentare, iar ulterior urmează să fie dispusă și o expertiză psihologico-psihiatrică post-mortem.
Amintim că, pe 3 martie 2026, Ludmila Vartic ar fi căzut de la etajul superior al unui bloc de locuit din Chișinău. La scurt timp după tragedie, în spațiul public au apărut acuzații potrivit cărora femeia ar fi fost agresată de soțul său. În urma scandalului public, Dumitru Vartic a demisionat din funcția de vicepreședinte al Consiliului Raional Hîncești.
El și avocații săi resping acuzațiile privind violența în familie.
În cadrul anchetei au fost audiate peste 30 de persoane. Ulterior, s-a constatat și faptul că femeia fusese amendată în trafic după decesul său, cazul fiind investigat separat de autorități.