Donald Trump amenință China cu o creștere „masivă” a taxelor vamale după noile controale asupra exporturilor de tehnologii legate de mineralele rare

10/10/2025 -19:04
Imagine

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat vineri că China „devine foarte ostilă” și a amenințat Beijingul cu o creștere substanțială a taxelor vamale, ca răspuns la decizia Chinei de a impune un control mai strict asupra exporturilor de tehnologii legate de mineralele rare, esențiale pentru industriile digitală, auto, energetică și de armament, informează France Presse, preluată de Agerpres.

Președintele SUA Donald Trump Foto: Profimedia

„Aceasta a fost o adevărată surpriză”, a reacționat Trump pe rețeaua sa Truth Social. „Trebuia să mă întâlnesc cu președintele chinez Xi Jinping peste două săptămâni la summitul APEC din Coreea de Sud, dar se pare că nu mai există niciun motiv.”

Bursa din New York a închis pe roșu, reflectând tensiunile crescânde între cele două mari puteri comerciale mondiale, care se află într-un dialog comercial dificil.

Trump a apreciat că „va fi obligat să contraatace financiar”. Mineralele rare au fost deja un punct major de fricțiune în negocierile sino-americane, Washingtonul acuzând Beijingul că întârzie în mod deliberat aprobarea autorizațiilor de export.

China este principalul producător mondial al acestor materiale strategice. Noile măsuri anunțate de Ministerul Comerțului chinez vizează restricționarea exportului tehnologiilor legate de extracția și producția mineralelor rare.

Președintele american a adăugat că ia în considerare o creștere „masivă” a tarifelor la importurile chinezești și că „multe alte contramăsuri sunt analizate în mod serios”. „Nu este posibil ca China să țină lumea ‘prizonieră’, dar se pare că acesta este planul lor de ceva vreme”, a conchis Donald Trump.