Doi cetățeni străini, îndepărtați sub escortă de pe teritoriul Republicii Moldova după încercarea de trecere ilegală a frontierei

23/12/2025 -11:14
Imagine
Sursa foto: igm.gov.md

La data de 22 decembrie 2025, ofițerii Direcției regionale Centru a Inspectoratului General pentru Migrație (IGM) au realizat îndepărtarea sub escortă a doi cetățeni originari din Nepal, prin conducerea acestora până la Punctul de Trecere a Frontierei de Stat – Aeroportul Internațional Chișinău „Eugen Doga”.

Persoanele respective au fost depistate anterior în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera de stat. Măsura a fost implementată în strictă conformitate cu legislația privind regimul străinilor și face parte din activitățile permanente ale IGM pentru gestionarea eficientă a fenomenului migrațional, menținerea ordinii publice și consolidarea securității naționale.

Inspectoratul General pentru Migrație anunță că va continua să întreprindă acțiuni ferme și consecvente pentru prevenirea și combaterea șederii ilegale, asigurând respectarea cadrului legal și protejarea intereselor statului și ale cetățenilor.