Detalii macabre despre crima de la Anenii Noi. Ce s-ar fi întâmplat cu cadavrele

23/12/2025 -19:13
Imagine

Un bărbat de 59 de ani din raionul Anenii Noi și concubina acestuia au fost reținuți de poliție, fiind bănuiți că au ucis cel puțin trei persoane, iar ulterior ar fi dat cadavrele ca hrană porcilor din gospodărie. Reținerea a avut loc în satul Beriozchi, după mai multe zile de căutări, scrie știri.md

Potrivit informațiilor preliminare, suspectul deținea o fermă și ar fi angajat persoane social-vulnerabile, dintre care cel puțin trei ar fi fost ucise, dezmembrate și oferite animalelor. În timpul perchezițiilor, polițiștii au găsit hainele uneia dintre victime într-o fântână din curte.

Autoritățile nu confirmă oficial detaliile privind modul comiterii faptelor, subliniind că dosarul este complex și se află în faza activă de urmărire penală. Bărbatul are antecedente penale pentru huliganism, violare de domiciliu și furturi.

Ancheta a fost inițiată pe faptul dispariției unei persoane, iar măsurile speciale au dus la stabilirea omorului drept versiune principală. Suspectul și concubina sa au fost reținuți, iar cercetările continuă.