Un șofer român aflat în vacanță în Halkidiki, Grecia, a rămas fără permisul de conducere pentru 60 de zile după ce a ocupat un loc de parcare rezervat persoanelor cu dizabilități. Deși și-a recunoscut greșeala și a achitat amenda de 150 de euro, acesta susține că autoritățile elene au refuzat să-i restituie documentul, scrie Adevarul.
Amenda a fost plătită pe loc
Întâmplarea a fost relatată de român pe un forum dedicat vacanțelor în Grecia. Acesta spune că incidentul a avut loc în localitatea Nea Moudania, din Halkidiki.
„Am venit în vacanță în Halkidiki și am trecut printr-o situație destul de neplăcută în Nea Moudania. Din greșeală am parcat pe un loc destinat persoanelor cu dizabilități. Am plătit amenda de 150 €, ceea ce este normal și ne asumăm greșeala. Însă poliția ne-a reținut și permisul de conducere pentru 60 de zile și nu a vrut să ni-l înapoieze după plata amenzii”, a scris acesta.
Legea din Grecia prevede și suspendarea permisului
Ulterior, șoferul a aflat că legislația elenă sancționează ocuparea nejustificată a locurilor destinate persoanelor cu dizabilități nu doar cu amendă, ci și cu suspendarea dreptului de a conduce pentru 60 de zile.
Bărbatul a cerut sfaturi altor turiști și români stabiliți în Grecia, întrebând dacă există posibilitatea recuperării permisului înainte de expirarea termenului sau dacă poate conduce legal în România în această perioadă.
Cazul a readus în atenție regulile stricte aplicate în Grecia pentru protejarea drepturilor persoanelor cu dizabilități și sancțiunile severe pentru cei care ignoră locurile de parcare rezervate acestora.