Republica Moldova și Ucraina conduc detașat cursa reformelor pentru aderarea la Uniunea Europeană, înregistrând cele mai mari rate de implementare a standardelor comunitare dintre toate statele candidate. Declarația a fost făcută de comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, în cadrul unei reuniuni cu membrii Comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului European, transmite IPN.
Potrivit oficialului european, Republica Moldova ar avea o rată de implementare a reformelor de 93%, fiind urmată de Ucraina, cu 87%. În același context, Marta Kos a menționat că aceste rezultate plasează cele două state înaintea altor țări candidate, oferind exemplul Serbiei, care ar înregistra un progres de doar 30%.
Comisara a calificat performanța autorităților de la Kiev drept una excepțională, subliniind că reformele sunt realizate în condițiile în care țara se află sub bombardamente și „luptă pentru supraviețuire”. Totuși, ea a temperat așteptările privind un calendar foarte scurt pentru aderare, precizând că anul 2027, termen menționat anterior de președintele Volodimir Zelenski, este imposibil.
În acest context, Comisia Europeană analizează introducerea unor clauze de salvgardare mai stricte în viitoarele tratate de aderare, pentru a preveni eventuale regrese democratice după obținerea calității de stat membru. „Metodologia pe care o folosim astăzi a fost creată pentru timp de pace, avem nevoie de mecanisme care să garanteze că statele nu vor face pași înapoi odată ce devin membre”, a declarat Marta Kos.
Pentru a menține motivația statelor candidate, Bruxellesul propune o strategie de integrare graduală, care ar permite țărilor cu progrese să beneficieze de anumite avantaje comunitare înainte de aderarea propriu-zisă, un exemplu invocat fiind includerea în zona de roaming a Uniunii Europene.
Următoarea etapă pentru Republica Moldova și Ucraina este deschiderea oficială a negocierilor pe clustere. Procesul ar putea fi influențat și de schimbările politice recente din Ungaria, unde înfrângerea partidului premierului Viktor Orbán în alegerile din 12 aprilie ar putea elimina blocajele anterioare din cadrul Consiliului European.