Votul acordat de juriul Republicii Moldova în finala Eurovision Song Contest 2026 a generat un val de critici în spațiul public, după ce România a primit doar 3 puncte, în ciuda faptului că a fost preferata publicului moldovean.
Pe fondul controverselor, unul dintre membrii juriului, Victoria Cușnir, a venit cu explicații privind modul de evaluare și diferențele dintre repetiții și prestațiile din finală.
Juriu format din șapte membri
Juriul Republicii Moldova a fost alcătuit din șapte persoane din domeniul media și muzical, inclusiv reprezentanți ai instituției publice de televiziune:
- AAndrei Zapșa, director general adjunct pentru dezvoltare al Companiei „Teleradio-Moldova”;
- Pavel Orlov, interpret, finalist în etapa națională Eurovision 2026;
- Stanislav Goncear
- Cătălina Solomac, interpretă, finalistă în etapa națională Eurovision 2026;
- Corina Caireac
- Ilona Stepan, dirijor;
- Victoria Cușnir, realizatoare de emisiuni la Radio Chișinău.
Aceștia au evaluat prestațiile din competiție în baza criteriilor artistice stabilite de regulamentul Eurovision.
Cum a votat juriul Moldovei
Juriul a acordat:
- 12 puncte — Poloniei
- 10 puncte — Israelului
- 8 puncte — Greciei
- 7 puncte — Bulgariei
- 6 puncte — Norvegiei
- 5 puncte — Cehiei
- 4 puncte — Australiei
- 3 puncte — României
- 2 puncte — Franței
- 1 punct — Italiei
Ucraina nu a primit puncte din partea juriului moldovean, fapt care a amplificat discuțiile în spațiul public.
Reacții și explicații din partea juriului
În urma criticilor apărute online, Victoria Cușnir a explicat într-o postare că evaluările au fost realizate pe baza repetițiilor, nu exclusiv a prestațiilor din finală, ceea ce ar fi influențat diferențele de percepție.
„Răspund doar pentru notele mele, dar. Da, pentru aceste discrepanțe de vot există fix doua soluții: fie juriul este eliminat, fie juriul votează exact aceiași prestație pe care o vede publicul. Pentru că ceea ce a fost cu o seară mai devreme, ar fi explicat multe lucruri. Și credeți-mă, au fost diferențe enorme. Inclusiv în prestația României, căreia eu i-am dat, totuși, notă foarte bună. Dar eu nu am fost singură în juriu și pentru notele celorlalți colegi nu răspund. Probabil aprecierea scăzută a fost justificată într-o anumită măsură. Repet, noi am jurizat ieri, nu azi. Și ieri s-a cântat pe alocuri destul de diferit. Chiar foarte. Mai multe țări au fost mult sub nivelul prestației de azi. Și regret că apar an de an aceste discrepanțe de vot, dar ele sunt foarte argumentate. Și așa cum mă minunam eu în alți ani, când juriul vedea/auzea una, iar publicul alta, azi înțeleg bine reacția publică la votul juriului”, a scris Victoria Cușnir pe pagina sa de Facebook.
România, în top 3 la finală
România a încheiat competiția pe locul 3, fiind reprezentată de Alexandra Căpitănescu, cu piesa „Choke me”, într-o finală considerată una dintre cele mai competitive din ultimii ani.
Moldova pe locul 8
Republica Moldova, reprezentată de Satoshi cu piesa „Viva, Moldova”, s-a clasat pe locul 8, obținând unul dintre cele mai bune rezultate recente ale țării la Eurovision.
Rezultatul final al competiției
Cea de-a 70-a ediție a Eurovision Song Contest a fost câștigată de Dara, cu piesa „Bangaranga”.
Bulgaria a acumulat 516 puncte în total, urmată de Israel pe locul doi și România pe locul trei.