Cinci persoane, trimise în judecată în dosarul contrabandei cu arme depistate la vama Albița

29/05/2026 -16:49
Imagine

Dosarul contrabandei cu arme pe la vama Albița a fost transmis în judecată. Cinci persoane, originare din Chișinău și Dubăsari, vor compărea pe banca acuzaților, anunță procurorii.

Inculpații au vârste cuprinse între 39 și 56 de ani și se află în continuare în arest preventiv. Potrivit anchetei, patru dintre aceștia au studii superioare și ar fi avut roluri bine stabilite în schema de contrabandă.

Roluri împărțite în cadrul schemei

Conform procurorilor, unul dintre învinuiți ar fi fost organizatorul schemei, iar un altul ar fi acționat în calitate de asistent logistic, fiind responsabil de depozitarea armamentului.

Un al treilea inculpat ar fi avut rolul de broker vamal și s-ar fi ocupat de perfectarea actelor, în timp ce al patrulea ar fi fost exportatorul care gestiona compania vizată. Cel de-al cincilea inculpat ar fi fost șoferul care a transportat armele și munițiile din Ucraina.

Armele, declarate fals drept articole din metal

Potrivit procurorilor, armele și munițiile ar fi fost aduse în Republica Moldova începând cu anul 2023 și până în noiembrie 2025.

La vamă, acestea ar fi fost declarate fals drept „articole de foi de metal negru” și ar fi fost ambalate în lăzi de lemn sigilate. Anchetatorii susțin că suspecții ar fi folosit materiale de disimulare de tip „anti-scaner” pentru a împiedica detectarea încărcăturii la controlul vamal.

Armamentul militar rămâne în custodia autorităților din România, după controlul vamal comun efectuat la acel moment.

Lansatoare, grenade antitanc și sisteme cu rachetă ghidată

Lotul de armament depistat includea un lansator portabil de rachete sol-aer, un tub de lansare pentru sistem portabil de rachete antiaeriene, opt aruncătoare portabile de grenade antitanc, mai multe tuburi de lansare și transportare pentru rachete reactive antitanc RPG, precum și componente ale unor sisteme de rachete antitanc.

De asemenea, anchetatorii au identificat 13 containere de lansare și transportare, 18 sisteme antitanc cu rachetă ghidată laser și o dronă avariată.

Inculpații riscă până la 10 ani de închisoare

Procurorii anunță că persoanele implicate sunt acuzate de contrabandă cu arme și muniții, iar pentru faptele care le sunt incriminate riscă pedepse de până la 10 ani de închisoare.

Cazul urmează să fie examinat de instanța de judecată.