Venim cu o nouă poezie specială în atenția dumnevoastră! O poezie în care dragostea este definită ca o „întâmplare a fiinţei” umane, ca un lucru absolut spontan, ce nu aşteaptă şi nu iartă. Nichita Stănescu asociază în aceeaşi strofă dragostea cu fericirea căreia îi oferă o valoare semnificativ de mare, categorisind-o ca un sentiment mai puternic decât omul și toata ființa sa. Astfel, putem face concluzia că fericirea provocată de dragoste, depăşeşte orice limite!
“Ce bine că eşti”- Nichita Stănescu
E o întâmplare a fiinţei meleşi atunci fericirea dinlăuntrul meue mai puternică decât mine, decât oasele mele,pe care mi le scrîşneşti într-o îmbrăţişaremereu dureroasă, minunată mereu.Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvintelungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despartfluviul rece în delta fierbinte,ziua de noapte, bazaltul de bazalt.Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mitâmpla de stele, până cândlumea mea prelungă şi în nesfârşirese face coloană sau altcevamult mai înalt şi mult mai curând.Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!Două cântece diferite, lovindu-se, amestecându-se,două culori ce nu s-au văzut niciodată,una foarte de jos, întoarsă spre pământ,una foarte de sus, aproape ruptăîn înfrigurata, neasemuita luptăa minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.Nichita Stănescu a fost un poet, scriitor și eseist român, ales post-mortem membru al Academiei Române. Este considerat de critica literară și de publicul larg drept unul dintre cei mai importanți scriitori de limbă română, pe care el însuși o denumea „dumnezeiesc de frumoasă”. Stănescu a fost considerat un poet de o amplitudine, profunzime și intensitate remarcabilă, făcând parte din categoria foarte rară a inovatorilor lingvistici și poetici.