Moldovenii ar putea resimți în următoarele una-două săptămâni o eventuală scădere a prețurilor la carburanți, dacă tendința de ieftinire a petrolului pe piețele internaționale se va menține. Declarația a fost făcută de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, după ședința Guvernului, transmite IPN.
Potrivit ministrului, reducerea recentă a cotațiilor internaționale la petrol nu se reflectă imediat în prețurile de la pompă, deoarece carburanții comercializați în prezent sunt produși din țiței cumpărat anterior la prețuri mai mari.
„Prețul final depinde nu doar de cotațiile bursiere, ci și de costurile de transport, logistică și asigurare”, a explicat Dorin Junghietu, precizând că aceste elemente pot întârzia ajustarea tarifelor pentru consumatori.
Ministrul Energiei a menționat că, dacă ieftinirea petrolului va continua în perioada următoare, rafinăriile vor începe să proceseze țiței mai ieftin, ceea ce ar putea duce ulterior la reducerea prețurilor carburanților și pe piața din Republica Moldova.
În ultimele luni, carburanții s-au scumpit semnificativ. De la începutul lunii martie, prețul motorinei a crescut cu peste 14 lei, iar joi un litru de motorină standard va costa 34,98 lei.
Totodată, benzina cu cifra octanică 95 s-a scumpit cu aproape 6 lei și va fi comercializată joi la prețul de 29,82 lei per litru.