Captură record în Portul Constanţa: 4,8 milioane de bancnote contrafăcute descoperite de Poliţia Română

10/10/2025 -14:27
Imagine

În urma unei operațiuni comune desfășurate pe 10 octombrie 2025, Poliția Română și Autoritatea Vamală Română au descoperit în Portul Constanța Sud 160 de colete ce conțineau bancnote contrafăcute, în total 4,8 milioane de bancnote false, cu o valoare nominală cumulată de peste 960 de milioane de euro.

Imaginea are caracter ilustrativ

Potrivit unui comunicat al Autorității Vamale Române, 40 de cutii conțineau 1.200.000 de bancnote de 500 de euro, în valoare de 600 milioane euro, iar alte 20 de cutii conțineau 600.000 de bancnote de 200 de euro, în valoare de 120 milioane euro. Bancnotele erau fără serie și făceau parte din categoria de falsuri „altered design”, codificată la nivel european.

Coletelor cu bancnote contrafăcute le-au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor. Operațiunea a fost realizată de o echipă complexă formată din ofițeri ai Oficiului Național Central pentru Combaterea Falsurilor de Monedă, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ilfov, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Porturi Maritime și inspectori vamali.

Această acțiune face parte din Operațiunea internațională DECOY III, coordonată de EUROPOL sub egida EMPACT, care vizează identificarea și blocarea intrării în Uniunea Europeană a bancnotelor contrafăcute provenind din țări precum China și Turcia.

Cercetările continuă sub supravegherea procurorului de caz, în cadrul unui dosar penal instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu.