Campioana mondială la înot, suspendată 90 de zile după ce a furat produse cosmetice

09/10/2025 -21:16
Imagine

Înotătoarele italiene Benedetta Pilato, campioana mondială italiană la înot din 2022, și Chiara Tarantino au fost suspendate pentru 90 de zile de către Federația Italiană de Natație (FIN), după ce au fost implicate într-un incident de furt la un magazin duty-free din aeroportul din Singapore, a anunțat joi federația, potrivit Reuters.

FIN a precizat că sancțiunea a fost aplicată ținând cont de recunoașterea responsabilității de către cele două sportive și de atitudinea lor cooperantă pe parcursul anchetei.

Benedetta Pilato, în vârstă de 20 de ani, fostă deținătoare a recordului mondial la 50 de metri bras, a câștigat medalia de bronz la Campionatele Mondiale de la Singapore pe 3 august. Suspendarea le va împiedica pe ambele sportive să participe la Campionatele Europene de Înot în bazin scurt, programate între 2 și 7 decembrie la Lublin, Polonia.

Potrivit presei italiene, incidentul de furt a avut loc la sfârșitul lunii august, în timpul unei escale la Singapore, când cele două reveneau dintr-o vacanță în Bali. Tarantino, 22 de ani, ar fi sustras câteva sticluțe de uleiuri esențiale dintr-un magazin duty-free și le-ar fi ascuns în geanta lui Pilato, gest surprins de camerele de supraveghere.

Cele două sportive au fost reținute temporar de autoritățile locale, fiind eliberate ulterior cu sprijinul diplomaților italieni.

După ce incidentul a devenit public, Pilato a scris pe Instagram că a fost implicată fără voia ei într-o „situație neplăcută gestionată de autoritățile aeroportuare din Singapore” și că nu a intenționat niciodată să se comporte necorespunzător. „Din această experiență am învățat lecții importante despre prudență, responsabilitate individuală și valoarea oamenilor din jurul meu”, a adăugat sportiva.

Chiara Tarantino nu a făcut comentarii publice.