Bărbat nevăzător, salvat de IGSU după ce a căzut într-o groapă la Marianca de Sus, raionul Căușeni

03/11/2025 -10:29
Imagine

Un bărbat nevăzător în vârstă de 68 de ani a fost salvat de echipele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) după ce a căzut într-o groapă în localitatea Marianca de Sus, raionul Căușeni. Incidentul s-a produs în seara zilei de 31 octombrie, la ora 20:57.

Potrivit IGSU, bărbatul a părăsit locuința deplasându-se într-o direcție necunoscută, iar dispariția sa a fost semnalată de soția acestuia, care a solicitat intervenția autorităților. În urma căutărilor efectuate de angajații Inspectoratului de Poliție Căușeni, bărbatul a fost găsit conștient într-o groapă din apropierea gospodăriei.

Un echipaj de salvatori și pompieri din cadrul Direcției Regionale Situații Excepționale Căușeni a intervenit prompt și a reușit extragerea bărbatului în siguranță. Victima a suferit o fractură la membrele inferioare și a fost predată echipajului medical, fiind transportată la spitalul raional pentru îngrijiri de specialitate.

Imagine

De la începutul anului, salvatorii IGSU au intervenit și au salvat 25 de persoane din diverse situații de risc și excepționale.

Sursa foto: IGSU