Rezultatele preliminare ale examenului național de Bacalaureat din acest an indică cea mai bună performanță din ultimii ani, cu un număr record de candidați care au obținut media maximă, scrie tvn.md.
Potrivit datelor prezentate de Ministerul Educației și Cercetării, 85 de elevi au reușit să obțină media 10, în creștere față de 73 în 2025 și 47 în 2024. Este cel mai mare număr de medii de 10 înregistrat până acum la examenul de bacalaureat.
Rata generală de promovare a ajuns în acest an la 75,4%, în creștere față de 72,4% în 2025 și 69,4% în 2024, marcând al treilea an consecutiv de îmbunătățire a rezultatelor.
De asemenea, nota medie a candidaților promovați a crescut de la 7,17 în 2024 la 7,38 în 2026. Numărul absolvenților cu media peste 9 a ajuns la 1.558, comparativ cu 1.160 în anul precedent.
Absolvenții cu media 10 provin din municipiile și raioanele Bălți, Cahul, Chișinău, Drochia, Hîncești, Orhei, Sîngerei, Soroca, Strășeni și Ungheni.
În pofida nemulțumirilor față de subiectele de matematică, rata de promovare a acestei discipline a crescut de la 66% la 69%.
Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a declarat că rezultatele reflectă impactul investițiilor în sistemul educațional și efortul depus de cadrele didactice și elevi.
„Aceste rezultate demonstrează că investițiile în calitatea educației, efortul profesorilor și munca elevilor dau rezultate”, a menționat ministrul.
Candidații au posibilitatea de a depune contestații pe 25 și 26 iunie, între orele 09:00 și 18:00, la centrele de bacalaureat unde au susținut examenele. Rezultatele finale ale sesiunii vor fi publicate pe 3 iulie 2026.