Avertisment din Norvegia: Putin își consolidează arsenalul nuclear și flota de submarine în Cercul Arctic
Ministrul norvegian al Apărării, Tore Sandvik, trage un semnal de alarmă privind intensificarea prezenței militare ruse în Arctica, în special pe peninsula Kola, unde Vladimir Putin masează arme nucleare și submarine de atac. Potrivit oficialului norvegian, Rusia își dezvoltă arsenalul nuclear în această regiune strategică, care găzduiește unul dintre cele mai mari depozite de focoase nucleare din lume.
Sandvik susține că obiectivul Rusiei este preluarea controlului asupra rutelor maritime arctice, pentru a bloca accesul aliaților NATO în eventualitatea unui conflict. „Armele nucleare nu sunt îndreptate doar spre Norvegia, ci și spre Regatul Unit, Canada și SUA”, a declarat ministrul pentru The Telegraph. El a mai precizat că Rusia testează noi arme, inclusiv rachete hipersonice, torpile și focoase nucleare.
Peninsula Kola, recunoscută pentru concentrația ridicată de arme nucleare, are un rol cheie în strategia de „a doua lovitură” a Rusiei – capacitatea de a riposta nuclear în cazul unui atac inițial. Flota Nordică a Rusiei, cu sediul pe această peninsulă, rămâne intactă și în plină dezvoltare, chiar dacă Moscova a suferit pierderi uriașe pe frontul ucrainean.
În ultimii ani, Rusia a lansat o nouă fregată și un submarin multirol, iar flota include cel puțin 16 submarine cu propulsie nucleară, precum și rachete hipersonice Tsirkon, capabile să atingă viteze de opt ori mai mari decât viteza sunetului.
NATO monitorizează permanent această flotă, Norvegia colaborând strâns cu SUA și Marea Britanie pentru supravegherea regiunii. Pe fondul topirii calotelor glaciare, noi rute maritime devin accesibile, crescând importanța strategică și economică a Arcticii.
Oficialii norvegieni avertizează asupra competiției acerbe pentru controlul a două rute maritime esențiale: Bear Gap, între Norvegia continentală și insula Svalbard, și GIUK Gap, între Groenlanda, Islanda și Regatul Unit – ambele vitale pentru traficul naval și pentru planurile NATO de apărare.
Sandvik a subliniat că Putin nu urmărește o pace stabilă cu Ucraina și, chiar dacă s-ar ajunge la un acord, Rusia ar fi pregătită să mobilizeze rapid milioane de soldați în apropierea graniței cu Finlanda. „Planul lui Putin nu este o pace stabilă… Dacă va putea, se va întoarce”, a avertizat ministrul norvegian al Apărării.
Sursa foto: Adevărul