O provocare devenită virală pe TikTok s-a încheiat dramatic pentru o fetiță de 10 ani din Australia, care a suferit arsuri grave după ce a încercat să reproducă un experiment văzut pe rețeaua de socializare. Incidentul readuce în atenție riscurile provocărilor online care îi determină pe copii și adolescenți să imite gesturi aparent inofensive, fără a conștientiza pericolele la care se expun, scrie playtech.ro.
Totul a pornit de la o jucărie antistres de tip „squishy”. După ce a urmărit mai multe videoclipuri în care aceasta era încălzită în cuptorul cu microunde pentru a deveni mai moale, copila a decis să încerce același experiment acasă. Ea a introdus jucăria în cuptor timp de aproximativ 30 de secunde, iar în momentul în care a strâns-o în mână, lichidul fierbinte din interior a explodat direct spre fața sa.
În urma incidentului, fetița a suferit arsuri la nivelul feței, buzelor și în cavitatea bucală. Părinții au intervenit imediat, răcind zonele afectate cu apă și solicitând ajutor medical. Copila a fost internată timp de o săptămână, iar imaginile surprinse după accident arată răni severe și umflături pronunțate.
Specialiștii avertizează că astfel de jucării conțin geluri sau lichide care se pot supraîncălzi în cuptorul cu microunde. Deși exteriorul poate părea rece la atingere, interiorul poate atinge temperaturi extrem de ridicate și poate exploda atunci când jucăria este comprimată sau perforată.
Medicii australieni spun că nu este un caz izolat. În decurs de doar o săptămână, doi copii au fost internați în același spital cu arsuri provocate de jucării încălzite în cuptorul cu microunde.
În acest context, autoritățile și specialiștii îi îndeamnă pe părinți să discute cu cei mici despre riscurile provocărilor virale de pe rețelele sociale și să îi încurajeze să nu reproducă experimente sau tendințe promovate online fără supravegherea unui adult. Totodată, aceștia recomandă verificarea avertismentelor de siguranță de pe ambalajele jucăriilor și explicarea pericolelor pe care le pot ascunde gesturile care, la prima vedere, par lipsite de riscuri.