Ambasadorul Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Ozerov, susține că decretul semnat de Vladimir Putin privind acordarea simplificată a cetățeniei ruse locuitorilor din Transnistria are la bază „exclusiv motive umanitare”.
Într-un comentariu oferit agenției TASS, diplomatul rus a declarat că măsura este „extrem de actuală” în contextul presiunilor exercitate de autoritățile de la Chișinău asupra regiunii transnistrene.
Potrivit lui Ozerov, aceste presiuni ar afecta inclusiv situația social-economică de pe malul stâng al Nistrului.
Ambasadorul rus a afirmat că decizia Kremlinului vine și pe fondul numărului mare de cereri depuse de locuitorii regiunii transnistrene pentru obținerea cetățeniei Federației Ruse.
„Ambasada primea regulat și în număr mare cereri din partea locuitorilor Transnistriei care doreau să obțină cetățenia rusă”, a declarat Oleg Ozerov.
Potrivit acestuia, procedura va avea un caracter „strict voluntar”, iar implementarea mecanismului simplificat va începe după finalizarea aspectelor tehnice necesare.
Rusia respinge acuzațiile Chișinăului
Diplomatul rus a respins criticile formulate de autoritățile moldovenești privind încălcarea suveranității Republicii Moldova, afirmând că astfel de acuzații „nu rezistă criticii”.
Ozerov a comparat situația cu acordarea cetățeniei române unui număr mare de cetățeni ai Republicii Moldova.
Moscova cere reluarea negocierilor în formatul „5+2”
Totodată, ambasadorul Federației Ruse a declarat că Moscova susține menținerea păcii în regiune și pledează pentru reluarea negocierilor în formatul „5+2” privind reglementarea conflictului transnistrean.
Declarațiile vin după ce autoritățile de la Chișinău, inclusiv președinta Maia Sandu și premierul Alexandru Munteanu, au sugerat că decretul Kremlinului ar putea avea drept scop recrutarea de noi militari pentru războiul din Ucraina.