Alexandru Munteanu a prezentat programul de guvernare „UE, pace, dezvoltare” și echipa de miniștri în Parlament

31/10/2025 -11:30
Imagine

Candidatul desemnat la funcția de prim-ministru, Alexandru Munteanu, a susținut astăzi discursul de prezentare a programului de guvernare „UE, pace, dezvoltare” în plenul Parlamentului, alături de lista miniștrilor propuși pentru noul Cabinet.

Munteanu a promis o guvernare bazată pe dialog, eficiență și adevăr, subliniind că va conduce un Executiv tehnocrat, orientat spre creștere economică, reforme și modernizarea statului. În debutul discursului, acesta a mulțumit președintei Maia Sandu, fracțiunii PAS și, în mod special, cetățenilor „care au avut curajul să se opună răului și au oferit țării șansa unui parcurs european”.

„Țara noastră a trecut de la un stat capturat, ignorat pe scena internațională, la un stat respectat – important pentru pacea regională, admirat pentru lecțiile sale de democrație și libertate”, a declarat premierul desemnat.

Munteanu a punctat că direcția strategică a Republicii Moldova – pro-europeană și democratică – nu este negociabilă, fiind decisă de majoritatea cetățenilor. „Voi fi un prim-ministru care ascultă, respectă și lucrează – nu unul populist. Voi spune adevărul, chiar și atunci când soluțiile cer un efort comun”, a subliniat el.

Prioritățile programului „UE, pace, dezvoltare”

Programul de guvernare prezentat vizează pregătirea Republicii Moldova pentru aderarea la Uniunea Europeană până în 2028 și aducerea de beneficii concrete cetățenilor, chiar înainte de finalizarea formală a procesului. Printre cele 15 domenii prioritare se numără:

  • Guvernare eficientă: modernizarea administrației, digitalizare, transparență, securitate cibernetică.
  • Integrare europeană: finalizarea negocierilor de aderare și implementarea acquis-ului comunitar.
  • Economie competitivă: investiții de 4 miliarde euro, sprijin pentru 25.000 de întreprinderi, extinderea exporturilor pe piețele UE.
  • Educație pentru viitor: 6 miliarde lei pentru Școli Model, educație adaptată nevoilor copiilor.
  • Mediu curat: plantarea a 60.000 ha de păduri, revitalizarea apelor, economie circulară.
  • Sănătate: modernizarea spitalelor, digitalizarea sistemului medical, promovarea unui stil de viață sănătos.
  • Independență energetică: interconectare cu piața UE, investiții în energie regenerabilă.
  • Infrastructură: 9 miliarde lei pentru „Satul European” și „Curtea Europeană”, 3.000 km de drumuri reabilitate.
  • Bunăstare socială: salariu minim de 10.000 lei, 5.000 locuri noi de creșă, sprijin pentru persoane vulnerabile.
  • Agricultură modernă: tehnologii verzi, extinderea irigațiilor, centre regionale de procesare.
  • Comunități sigure: prezență sporită a forțelor de ordine, modernizarea frontierelor.
  • Justiție corectă: finalizarea vettingului, digitalizare, combaterea corupției.
  • Cultură și identitate: program „Voucher Cultural”, protejarea patrimoniului, implicarea diasporei.
  • Reintegrare și coeziune: beneficii europene pentru cetățenii din regiunea transnistreană.
  • Politică externă și securitate: cooperare cu UE, SUA, România, modernizarea Armatei Naționale.

Echipa de miniștri propusă

Noul Cabinet propus de Alexandru Munteanu combină experiența cu energie nouă și competență profesională:

  • Eugen Osmochescu – Dezvoltare Economică și Digitalizare
  • Mihail Popșoi – Afaceri Externe (vicepremier)
  • Cristina Gherasimov – Integrare Europeană
  • Vladimir Bolea – Infrastructură și Dezvoltare Regională (vicepremier)
  • Valeriu Chiveri – Reintegrare
  • Dan Perciun – Educație și Cercetare
  • Daniella Misail-Nichitin – Afaceri Interne
  • Vladislav Cojuhari – Justiție
  • Ludmila Catlabuga – Agricultură și Industrie Alimentară
  • Andrian Gavriliță – Finanțe
  • Natalia Plugaru – Muncă și Protecție Socială
  • Emil Ceban – Sănătate
  • Gheorghe Hajder – Mediu
  • Cristian Jardan – Cultură
  • Dorin Junghietu – Energie
  • Anatolie Nosatîi – Apărare

În încheiere, Alexandru Munteanu a îndemnat la unitate pentru binele și prosperitatea Republicii Moldova: „Vă chem să ne unim forțele pentru parcursul european al țării noastre!”

Sursa foto: Foto: flickr.com