Aeroportul Internațional „Eugen Doga” Chișinău va avea din nou cameră de păstrare a bagajelor, la solicitarea pasagerilor

23/12/2025 -12:53
Imagine

Administrația Aeroportului Internațional „Eugen Doga” Chișinău anunță că va amenaja o nouă cameră de păstrare a bagajelor, răspunzând astfel solicitărilor venite din partea călătorilor. Proiectul este în derulare și va permite pasagerilor care aterizează pentru câteva ore în Moldova să-și lase bagajele în siguranță, să plece pentru scopuri personale și să le recupereze ulterior, înainte de zbor.

„Avem un proiect de a amenaja o cameră de păstrare a bagajelor, ceea ce este o solicitare de mai mult timp a mai multor pasageri. Un pasager care aterizează pentru câteva ore va putea să-și lase bagajul, să plece, apoi să revină și să-și continue călătoria”, a declarat administratorul aerogării, Sergiu Spoială, în cadrul emisiunii „Pe față” de la Moldova 1.

Toate proiectele de modernizare ale aeroportului, inclusiv cele costisitoare, sunt realizate exclusiv din surse proprii, a precizat Spoială.

De menționat că aeroportul a dispus anterior de o cameră de păstrare a bagajelor, amenajată în 2018 de către compania Avia Invest, pe vremea concesionării aerogării către grupul afiliat lui Ilan Șor. Din aprilie 2023, Aeroportul Internațional Chișinău a revenit în gestiunea statului.