Aeroportul din München, închis pentru a doua noapte consecutiv din cauza unei noi alerte cu drone

04/10/2025 -08:05
Imagine

Aeroportul din München, al doilea cel mai aglomerat din Germania, a fost închis vineri pentru a doua noapte la rând, în urma unei noi alerte cu drone. Incidentul a determinat autoritățile germane să suspende preventiv toate operațiunile de zbor, relatează AFP, citată de Agerpres.

Sursa foto: FOTO Munich Airport

Ministerul german al Transporturilor a denunțat „amenințarea pe care o reprezintă aceste drone pentru securitatea țării”, subliniind creșterea îngrijorătoare a acestor incidente la nivel european. Membrii Uniunii Europene suspectează Rusia că s-ar afla în spatele survolurilor cu drone în zone sensibile.

După un prim incident în noaptea precedentă, Serviciul german de siguranță aeriană (DFS) a redus și apoi a suspendat complet operațiunile pe aeroportul din München, din cauza observării neconfirmate de drone. Aeroportul bavarez a anunțat că suspendarea va rămâne în vigoare până la o nouă notificare.

Aeroportul din München este cel mai important din UE care a fost obligat să-și suspende operațiunile în acest context, după incidente similare la Copenhaga și Oslo.

Mai multe țări europene, printre care România și Estonia, au acuzat Rusia de încălcări ale spațiului aerian prin survoluri cu drone sau avioane de vânătoare, ceea ce alimentează tensiunile la granițele NATO.