Două proiecte majore destinate modernizării infrastructurii educaționale și medicale din Republica Moldova vor fi implementate cu sprijinul Uniunii Europene și al Băncii Europene de Investiții. Acordurile de finanțare au fost semnate de Guvern și Banca Europeană de Investiții, investițiile urmând să contribuie la îmbunătățirea condițiilor de studiu pentru elevi și a serviciilor oferite în instituțiile medicale, transmite IPN.
Primul proiect, intitulat „Reabilitarea și modernizarea școlilor din Moldova”, are o valoare totală de 51,5 milioane de euro și prevede renovarea și modernizarea a 20 de instituții de învățământ din întreaga țară.
Din suma totală, 3,5 milioane de euro reprezintă grantul oferit de Uniunea Europeană, 8 milioane de euro constituie contribuția Republicii Moldova prin Planul de creștere economică, iar 40 de milioane de euro sunt acordate sub formă de împrumut de către Banca Europeană de Investiții.
Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a declarat că proiectul va contribui la reducerea supraaglomerării școlilor din municipiul Chișinău și la dezvoltarea unei rețele de instituții-model la nivel național.
Potrivit autorităților, aproximativ 14.000 de elevi vor beneficia direct de investițiile planificate.
Cel de-al doilea proiect vizează creșterea eficienței energetice în sectorul sănătății și presupune reabilitarea a 10 spitale publice de importanță națională. Inițiativa este susținută printr-un grant suplimentar de 10 milioane de euro oferit de Uniunea Europeană.
În cadrul proiectului, instituțiile medicale vor fi dotate cu sisteme moderne de ventilare și panouri fotovoltaice, menite să reducă consumul de energie și să îmbunătățească condițiile de tratament și muncă.
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, estimează că investițiile vor permite reducerea cu aproximativ 40% a costurilor energetice și vor aduce beneficii pentru peste un milion de pacienți și circa 10.000 de lucrători medicali.
La rândul său, premierul Alexandru Munteanu a subliniat că proiectele vor avea un impact direct asupra calității serviciilor publice.
„Aceste acorduri înseamnă spitale cu o eficiență energetică mai bună și școli mai bine amenajate”, a declarat șeful Executivului.
Ambasadoarea Uniunii Europene în Republica Moldova, Ivona Piorko, a menționat că sprijinul financiar oferit reflectă angajamentul UE față de dezvoltarea durabilă a țării și susținerea parcursului său european.
„Sprijinul UE generează beneficii tangibile pentru oamenii din Republica Moldova. Dincolo de sprijinul financiar oferit, această investiție reflectă angajamentul nostru de a sprijini dezvoltarea durabilă în Moldova și parcursul său către un viitor mai verde și mai rezilient”, a declarat ambasadoarea.
Autoritățile susțin că cele două proiecte reprezintă unele dintre cele mai importante investiții recente în infrastructura educațională și medicală din Republica Moldova, având drept scop creșterea calității serviciilor publice și îmbunătățirea condițiilor pentru cetățeni.