Nivelurile de oxigen din aproape 80% dintre râurile de pe glob au scăzut în ultimele decenii, iar fenomenul ar putea continua dacă nu vor fi luate măsuri serioase pentru reducerea schimbărilor climatice, avertizează cercetătorii citați de Science Alert.
Potrivit unui nou studiu, datele colectate în perioada 1985–2023 arată că peste 16.000 de râuri din întreaga lume au înregistrat o diminuare a nivelului de oxigen dizolvat — element esențial pentru supraviețuirea ecosistemelor acvatice.
În medie, râurile analizate au pierdut aproximativ 0,045 miligrame de oxigen pe litru în fiecare deceniu.
Cercetătorii avertizează că lipsa oxigenului dizolvat poate avea efecte devastatoare asupra vieții subacvatice și asupra comunităților care depind de aceste surse de apă.
Pentru realizarea studiului, echipa de oameni de știință a analizat circa 3,4 milioane de imagini satelitare colectate în ultimele patru decenii, urmărind evoluția oxigenului dizolvat în râurile din întreaga lume și impactul schimbărilor climatice asupra acestora.
Conform estimărilor, până la sfârșitul secolului, râurile din mare parte a Americii de Sud, Indiei, regiunii arctice și estului Statelor Unite ar putea pierde aproximativ 10% din oxigenul dizolvat, dacă emisiile de dioxid de carbon vor continua să crească.
Cele mai afectate sunt râurile tropicale, inclusiv Gange și Amazon. Potrivit studiului, râul Gange pierde oxigen de aproape 20 de ori mai rapid decât media globală.
Oamenii de știință spun că rezultatele au fost surprinzătoare. Inițial, aceștia credeau că râurile din regiunile nordice vor fi cele mai afectate de dezoxigenare, din cauza încălzirii accelerate a climei în aceste zone.
Totuși, râurile tropicale sunt mai vulnerabile deoarece apele lor sunt deja mai calde și conțin, în mod natural, mai puțin oxigen dizolvat. Astfel, ele sunt mai aproape de atingerea hipoxiei — nivel critic de oxigen insuficient pentru susținerea majorității formelor de viață.
Potrivit cercetătorilor, schimbările climatice provocate de activitățile umane reduc capacitatea apei de a reține oxigenul dizolvat. Temperaturile ridicate ale apei reprezintă principalul factor al acestui fenomen, deoarece apele mai calde păstrează mai puțin oxigen.
Specialiștii subliniază că oxigenul dizolvat este vital pentru organismele care trăiesc sub apă — de la pești și plante acvatice până la bacterii și plancton — fiind esențial pentru „respirația” ecosistemelor acvatice.